Toate din cauză că doi oameni s-au îndrăgostit.
Sunt într-o mică pauză binemeritată în mijlocul sezonului de nuntă 2022. E timpul pentru a reflecta, trage o gură de aer proaspătă… și de ce nu publica această nuntă pentru ca întreaga lume să o poată vedea. Imediat după terminarea pandemiei, de la sine, fără nici o intenție, am început să fotografiez din ce în ce mai multe nunți în orașul meu natal Focșani. Nunta aceasta a avut loc la începutul lui iunie, acea perioada dragă când cireșele sunt coapte și vara este abia la început de drum. E un sentiment diferit. O cunosc pe Diana de aproape 10 ani și sicer documentarea nunții ei a fost puțin copleșitoare.
Cuplul a ales locații familiare pentru desfășurarea acestei zile speciale. Au început ziua în confortul locuinței și au terminat sclipitor sub articicii la Laguna Resort din Focșani. Pentru a păstra simplitatea au ales pentru ceremonia religioasă o biserică aflată la doar o stradă distanță de ei. Mireasa a purtat o rochie Pollardi pe care a asortat-o cu un buchet alb din bujori și o creangă cu flori de orhidee Phalaenopsis creat cu dragoste de Inad.
Diana și Adrian – Laguna Resort Focșani
Petrecerea nunții Dianei și a lui Adrian a avut loc la cortul de evinimente Laguna din Focșani. Locația a oferit un spațiu potrivit lor și invitaților. Imagini de la cununia lor civilă (pe care am fotografiat-o cu un an înainte) au fost proiectate pe două monitoare mari cu led. Un avantaj al comunității noastre relativ restrânse, dacă locuiți în Focșani sau împrejurimi, cu siguranță veți regăsi și chipuri familiare.
Clienții mei primesc imaginile nunții lor prin intermediul unei galerii asemănătoare. Din acest motiv are sens să aduc acest format și aici pe site-ul de prezentare al portofoliului. Pentru a beneficia de fiecare pixel al galeriei vă recomand un monitor mare cu rezoluție pe măsură.